Pe culmile disperării - E.Cioran

 

CONTRADICŢII ŞI INCONSECVENŢE

Grija pentru unitate şi sistem n-au avut-o şi n-o vor avea nicicînd acei care scriu în momente de inspiraţie, cînd gîndul este o expresie organică şi personală ce urmează fluctuaţiile şi variaţiile dispoziţiei nervoase şi organice. Unitatea perfectă, preocuparea de sistem şi de consecvenţă indică o viaţă personală cu puţine resurse, schematică şi fadă întocmai ca şi contradicţiile din capriciu sau dintr-un paradox facil. Numai contradicţiile mari şi periculoase, antinomiile interioare irezolvabile dovedesc o viaţă spirituală fecundă, deoarece numai în ele fluxul şi abundenţa lăuntrică îşi pot găsi moduri de realizare. Oamenii care au numai cîteva stări sufleteşti şi care niciodată nu ajung la limită nu se pot contrazice, fiindcă puţinele tendinţe din ei nu se pot determina în opoziţii. Acei care trăiesc însă cu o exasperantă clocotire ura, disperarea, haosul, neantul sau iubirea, care se consumă în fiecare stare şi mor treptat cu fiecare şi în fiecare, aceia care nu pot respira decît pe culmi, care sînt singuri întotdeauna şi mai cu seamă atunci cînd umblă cu alţii, cum ar mai putea aceştia să crească într-o evoluţie liniară sau să se cristalizeze într-un sistem? Tot ceea ce este formă, sistem, categorie, cadru, plan sau schemă, considerate ca aspecte şi tendinţe de absolutizare, rezultă dintr-un minus de conţinuturi şi productivitate, dintr-o deficienţă de energie lăuntrică, dintr-o sterilitate a vieţii spirituale.Marile tensiuni ale acesteia ating haosul şi nebunia exaltării absolute. Nu există viaţă spirituală fecundă care nu cunoaşte stările haotice şi efervescenţa din paroxismul stărilor maladive, cînd inspiraţia apare ca o condiţie esenţială a creaţiei şi contradicţiile ca manifestări ale temperaturii interioare. Cine nu iubeşte stările haotice nu e creator, iar cine dispreţuieşte stările maladive n-are drept să vorbească de spirit. Numai ceea ce răsare din inspiraţie are valoare, ceea ce izvorăşte din fondul iraţional al fiinţei noastre, din zona intimă şi centrală a subiectivităţii.

 

 

The Contradictory and the Inconsequential

 

Those who write under the spell of inspiration, for whom thought is an expression of their organic nervous disposition, do not concern themselves with unity and systems. Such concerns, contradictions, and facile paradoxes indicate an impoverished and insipid personal life. Only great and dangerous contradictions betoken a rich spiritual life, because only they constitute a mode of realization for life's abundant inner flow. People who know only a few spiritual states and never live on the edge do not have contradictions, because their limited resources cannot form oppositions. But how can those who violently experience hatred, despair, chaos, nothingness, or love, who burn with each passion and gradually die with each and in each, those who can only breathe on heights, who are always alone, especially when they are with others—how can they grow in linear fashion and crystallize into a system? All that is form, system, category, frame, or plan tends to make things absolute and springs from a lack of inner energy, from a sterile spiritual life. Life's great tensions verge on chaos and the madness of exaltation. Rich spiritual life must know chaos and the effervescent paroxysm of illness, because in them inspiration appears to be essential for creation and contradictions become expressions of high inner temperatures. Nobody who does not love chaos is a creator, and whoever is contemptuous of illness must not speak of the spirit. There is value only in that which bursts forth from inspiration, which springs up from the irrational depths of our being, from the secret center of our subjectivity.

 

On the Heights of Despair

E. M. Cioran

Translated and with an Introduction by

Ilinca Zarifopol-Johnston

The University of Chicago Press